Digital clock - DWR

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Paul Stănescu, ministrul Dezvoltării. Primul mesaj. Ce spune de Dragnea și Tudose

Senatorul PSD Paul Stănescu, propus vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat, vineri, că este mândru de prietenia cu liderul social-democrat Liviu Dragnea, menţionând totodată că nu ştie să fie implicat în dosarul in rem deschis la Consiliul Judeţean Olt. 



"Nu pot să neg că sunt prieten cu preşedintele Dragnea. Ne cunoaştem de foarte mulţi ani de zile. Cu cine sunt prieten, spun lucrul ăsta, deci, dacă vreţi, chiar sunt mândru de prietenia cu Liviu Dragnea", a precizat Stănescu.

El a spus că este în relaţii "foarte bune" cu premierul Mihai Tudose.

"Foarte bune. E colegul meu, foarte bune. Toţi colegii mei îmi sunt prieteni, dar cu domnul Dragnea, insist să spun, ne cunoaştem cred că dinainte de '90", a adăugat Stănescu.

Întrebat despre dosarul penal in rem care vizează Consiliul Judeţean Olt, Paul Stănescu, care a fost opt ani preşedinte al acestui for, a spus: "În viaţa mea nu am fost chemat de o instituţie a statului, nu am dat cu subsemnatul, cum spun unii colegi ai mei. Nu ştiu despre ce vorbiţi", relatează Agerpres.

vineri, 13 octombrie 2017

Dispariție fulgerătoare, Moisescu a murit în această dimineață

Președintele PNL Olt, Costel Moisescu a încetat din viață la numai 51 de ani. Moartea fulgerătoare a survenit în urma unui atac miocardic. Familia a anunțat ambulanța care a sosit la locuința liberalului oltean, dar din nefericire nu au putut decât să constate decesul.
Apropiații acestuia dar și familia sunt în stare de șoc și nu pot accepta deocamdată faptul că acest om bun nu mai este. 

,,Cu deosebit regret şi profundă tristeţe, vă aducem la cunoştinţă încetarea din viaţă a Preşedintelui Filialei Olt a Partidului Naţional Liberal, domnul Ion Moisescu" - este mesajul trist postat în această dimineață de membrii filialei județene a PNL Olt. 

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Sincere condoleanțe!

duminică, 8 octombrie 2017

Accidentul de la Saru, provocat de un șofer băut

Teribilul accident de sâmbătă după amiază în care două persoane și-au pierdut viața și alte trei au ajuns pe patul de spital scoate la iveală un detaliu dureros. Șoferul care a provicat accidentul consumase băutiri alcoolice.

Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,08 miligrame pe litru în aerul expirat. au fost recoltate probe de sânge care au arătat în mod concret că acesta consumase băuturi alcoolice”, a declarat reprezentanții IPJ Olt.

Vă reamintim că două persoane au murit, sâmbătă după-amiază, într-un accident, pe DN 65, la ieșirea din Balș spre Pădurea Sarului, iar o a treia victimă a primit îngrijiri medicale de la echipajul de pe elicopterul SMURD, după care a fost transportată la un spital din Craiova.




 

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Accident grav la Saru, doi morți, intervine elicopterul SMURD

Din nefericire un nou accident grav a avut loc în după amiaza de sâmbătă. Două autoturisme în care se aflau 9 pasageri au fost implicate într-un accident rutier. Din păcate două persoane au decedat, alte trei s-au ales cu mai multe leziuni în urma impactului. A fost nevoie și de intervenția elicopterului SMURD care a preluat un bărbat care a ajuns la o unitate medicală din Craiova. În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cum s-a produs nefericitul eveniment.

CODUL RUTIER s-a MODIFICAT! Ce trebuia să facem încă din 2 septembrie!

În data de 23.08.2017 s-a publicat O.G. nr. 14/2017 prin care se aduc modificări și completări la Codul Rutier, care se vor aplica de la data de 20.05.2018.

 

De la data de 02.09.2017 se vor aplica următoarele modificări importante pentru conducătorii auto.

Art. 44 alin.2) se completează în sensul că „În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.

Art. 108 alin. 1) litera a) punctul 7 care prevede că se sancționează săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, fapta ce constă în nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);

Din data de 20.05.2018 se vor aplica modificări aduse conform Directivei 2014/46/UE.

Dintre aceste modificări, exemplificăm câteva esențiale pentru conducătorii auto, astfel:
Se instituie noţiunea de suspendare a înmatriculării ca operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.

Astfel, se suspendă de drept a înmatriculării în următoarele situații:

Noul proprietar (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului;

Expirarea / anularea inspecţiei tehnice periodice a vehiculului.

 

 

miercuri, 27 septembrie 2017

Problemele în căsnicie ale cântăreței din Olt nu se mai termină

Emilia Dorobanţu a mărturisit, recent că situaţia în familia ei este dificilă după scandalul izbucnit în urma afirmaţiilor lui Marcel Toader, care a susţinut că soţul interpretei a avut o aventură cu soţia sa, Maria Constantin.
Lucru confirmat și de apropiații artistei care susțin că în familia celor doi ar fi fost pusă în discuție și posibilitatea unui divorț. Cei doi soți trec de câteva luni prin momente dificile în căsătorie.

"Este normal să fiu foarte supărată fiindcă văd că lucrurile degenerează. În primul rând ceea ce s-a inventat, poveştile pe care au venit tot felul de oameni să le spună despre familia mea. Soţul meu a luat ceva măsuri, unele persoane au fost date în judecată. Nu este deloc uşor", a declarat Emilia Dorobanţu la "Xtra Night Show".

Marcel Toader a declarat că soţia sa, Maria Constantin, a avut o aventură cu soţul Emiliei Dorobanţu. Afaceristul a susţinut că aceasta nu ar fi fost singura aventură a Mariei Constantin, el afirmând că soţia sa a mai avut o aventură şi cu Augustin Viziru.
Marcel Toader şi Maria Constantin trebuiau să divorţeze la notar pe 13 septembrie, însă afaceristul s-a răzgândit şi a anunţat că va cere desfacerea căsătoriei în instanţă, din culpa exclusivă a cântăreţei.

marți, 19 septembrie 2017

Sinucidere şocantă în Slatina

O profesoară de limba română din Slatina care avea grave probleme de sănătate a ales să-şi pună capăt zilelor. Femeia s-a aruncat în gol de la etajul ıv al apartamentului în care se afla soțul și fiul ei. În vârstă de 46 de ani cadrul didactic se mutase la o școală din Potcoava. Apropiații profesoarei susțin că acesta era depresivă și renunțase să-şi mai ia medicamentele.

miercuri, 13 septembrie 2017

Capitala umorului se va muta la Slatina

Timp de trei zile, în perioada 15 – 17 septembrie 2017, municipiul Slatina va redeveni capitala umorului, a caricaturii, a tradiţiilor şi a culturii olteneşti, pe perioada desfăşurării ediţiei cu numărul XXIII a Festivalului „Oltenii &… Restu’ Lumii”. Cu acest prilej, la Slatina, vor avea loc concerte, piese de teatru, expoziţii de caricatură sau de fotografie şi lansări de carte.

Ca în fiecare an, la Slatina se desfăşoară unul dintre cele mai importante evenimente culturale din ţară, Festivalul „Oltenii &… Restu’ Lumii”, în organizarea Consiliului Judeţean Olt, Primăriei Slatina, Consiliului Local Slatina, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Olt, Asociaţiei Culturale Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România, Şcolii Populare de Arte şi Meserii Slatina şi Bibliotecii Judeţene Olt „Ion Minulescu”. Începând de joi şi până duminică seara, Slatina va fi locul unde se vor desfăşura concerte, piese de teatru, expoziţii şi lansări de carte. Festivalul va debuta joi seara, cu începere de la ora 19.00, pe scena Centrului Cultural Eugen Ionescu cu evenimentul „Slatina culturală, tradiţii şi umor”.

Festivalul a devenit o emblemă a umorului naţional românesc. În fiecare an, am avut invitaţi de marcă şi aici mă refer la actori foarte cunoscuţi. Avem ca invitat special la acest festival pe cunoscuta actriţă Daniela Nane şi pe cei doi responsabili cu glumele Emil Rădinoiu alias Mitică şi Iulian Ilinca alias Frankfurt. De asemenea la festival vor fi prezenţi Cornel Udrea, preşedintele festivalului, Daniel Ioniţă, preşedintele Academiei Româno-Australiene din Sydney, scriitorul George Roca din Australia, dar şi alţii care vor fi întâmpinaţi de oficialităţi locale şi judeţene, pe ritmurile binecunoscutului Imn oltenesc interpretat de fanfara Lyra Band ”, a declarat Gigi Vîlceleanu, viceprimarul municipiului Slatina, în cadrul unei conferinţe de presă.

duminică, 10 septembrie 2017

A murit în chinuri groaznice la Dragănești Olt

Pompierii Detașamentului Slatina au intervenit sâmbătă  seara, în jurul orei 21:30, la un accident rutier ce a avut loc la Drăgănești-Olt, sat Comani.

Accidentul a avut loc între o căruță în care se aflau patru persoane și un autoturism în care se afla doar șoferul. Echipajele de intervenție s-au deplasat imediat la fața locului pentru a acorda primul ajutor victimelor. Au intervenit Echipaje Smurd Slatina și Stoenești, o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare de la Caracal, dar și un echipaj de Ambulanță.

Din păcate, în urma impactului, una dintre persoanele care se aflau în căruță a rămas încarcerată. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

„În momentul sosirii echipajelor, un bărbat în vârstă de 40 de ani, aflat în căruță, a fost găsit în autoturism, încarcerat, cu leziuni incompatibile cu viața. În atelaj se mai aflau alte trei persoane, o monoră, în vârstă de patru ani, cu traumatism cranio-cerebral, mama acesteia, în vârstă de 36 de ani, politraumatizată și un bărbat, în vârstă de 55 de ani, politraumtizat prin accident rutier. Toate cele trei victime, cu domiciliul în localitatea Comani, au fost transportate la UPU Slatina. Șoferul autoturismului, în vârstă de 50 ani, a fost asistat la fața locului și a refuzat transportul la spital” , a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu.

Autoturismul mergea de la Mărunței spre Drăgănești când  a lovit căruța. Bărbatul care și-a pierdut viața a fost proiectat prin parbriz în autoturism care a fost proiectat într-un copac aflat pe marginea șoselei. În urma accidentului calul și a decedat pe loc.

 

vineri, 8 septembrie 2017

Cabinetele medicale din unitățile școlare, o problemă la Olt



Zeci de cabinete medicale din unităţile de învăţământ nu sunt conforme normelor. În mediul rural situația este una critică, în cazul unui accident cadrele din unitatea de învățământ sunt nevoite să cheme medicul de familie care de cele mai multe ori nu are cabinetul în apropiere unei grădinițe, școli sau liceu.
 
De ce s-a ajuns în această situație? Răspunsul este unul extrem de simplu: lipsesc medicii şi asistentele.

„Noi nu avem dreptul să le administrăm absolut niciun medicament copiilor. Atunci când i se face rău unui elev şi nu e în şcoală nici asistenta, nici medicul, chemăm părinţii să-i ia acasă. Eu, ca învăţătoare, nu-mi dau seama dacă are vreo boală contagioasă sau altă afecţiune, însă medicii văd imediat, de aceea este foarte important controlul efectuat cel puţin la începutul anului şcolar, este de părere Cornelia Șerban, cadru didactic la o şcoală din Slatina. Vorbim despe o unitate școlară dintr-o reședință de județ, ce pretenții să mai avem despre unitățile școlare din mediul rural. Potrivit datelor centralizate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt și confirmată de reprezentanții din Inspectoratul Școlar al Județului în mediul urban, funcţionează un număr de doar 43 cabinete medicale şcolare, dintre care 13 în grădiniţe şi 30 în şcoli şi licee şi 8 cabinete stomatologice care îşi desfăşoară activitatea în şcoli şi licee. Un număr extrem de mic având în vedere că avem peste 500 de unități școlare în tot județul. Activitatea medical a acestor cabinete sunt este asigurată de un număr de 20 medici şcolari, 102 asistente medicale şcolare, 9 medici stomatologi şi 9 asistente de stomatologie. Personalul medical deserveşte un număr de 33.581 preşcolari şi elevi, cuprinşi în 70 grădiniţe şi 56 şcoli şi licee. În mediul rural există un singur  cabinet medical școlar unde dispunde de un medic și două asistente medicale care au în observație aproximativ 800 de preșcolari și. Acest cabinet se află la Osica de Sus.

Medicina școlară, pasată asistenților medicali

Pentru celelalte localități din mediul rural așa cum scriam la începutul materialului asistența medicală se asigură de către medicii de familie din comunitățile respective.
Examinarea şi evaluarea stării de sănătate acordate prin asistenţa medicală pentru preşcolari şi elevi se asigură pe toată perioada în care aceştia se află în unităţile de învăţământ, conform Ord.MS 1668/2011. De altfel, Ministerul Sănătăţii a anunţat că prevenţia în cabinetele medicale şcolare ar putea fi făcută şi de către asistenţii medicali foarte bine pregătiţi, care să preia practic atribuţiile medicilor. În plus se mai pecifică și faptul că în momentul de faţă se lucrează la un proiect de modificare a Legii Sănătăţii, prin care autorităţile locale, în subordinea cărora se află cabinetele de medicină şcolară, vor fi nevoite să se implice mai mult şi să acorde fonduri corespunzătoare acestui domeniu, împărţit între două ministere, respectiv Educaţia, care deţine spaţiile, şi Ministerul Sănătăţii, care vizează normativul de personal. „Modificările vor avea rolul de a clarifica mai multe aspecte legate de modul în care ar trebui să funcţioneze cabinetele şcolare, cum ar trebui să fie organizate, ce fel de servicii ar trebui să ofere”, a declarat ministrul Sănătăţii. Deşi situaţia diferă de la un judeţ la altul, inspectorii şi profesorii susţin la unison că ar fi nevoie cu siguranţă de mai mulţi medici şi mai multe asistente medicale specializaţi pe medicină şcolară, pentru că este nevoie de o prevenţie mai bună. Chiar dacă deficitul nu pare la fel de mare în alte oraşe, nevoia resimţită este aceeaşi, mergând pe ideea de prevenire a bolilor contractate la şcoală.

Aparatură învechită și medicamente lipsă

Nici din punct de vedere logistic, cabinetele medicale care aparțin medicilor de familie din județ și care sunt nevoite să asigure asistența medicală în școli nu sunt dotate corespunzător. Dacă în foarte multe situaţii, aparatura este învechită, sunt cazuri în care medicamente esenţiale precum paracetamolul lipsesc cu desăvârşire. „Ar trebui să ni se acorde nişte pârghii profesionale ca într-adevăr să putem să rezolvăm cazurile atunci când le găsim. Este important pentru copil. Reţeaua de medicină şcolară ţine în mână populaţia infantilă a ţării. Copiii de la 2 ani şi până la 18 de ani sunt în mâna noastră. Gândiţi-vă ce am putea să facem noi şi nu ar fi nevoie de investiţii foarte mari”, a spus Milica Mazilu, medic de familie în comuna Găneasa.
Reţeaua de medicină şcolară, care în trecut a funcţionat foarte bine, a fost decimată în ultimii ani, susţin însă specialiştii.